Sâmbătă. 3 August 2019. Seven Hanging Valleys Trail.
Sâmbătă. 06.30 a.m. Sună alarma… Yeah, I’m on holiday alright. Ușor buimacă după un somn tare agitat de teama puricilor (care totuși au fost cumsecade și nu s-au arătat) mă grăbesc să prind bus-ul cu destinația Lagoa. Azi mă așteaptă un hike ceva mai lung și, zice-se, mult mai fain decât cel de ieri. We’ll see.
45 minute mai târziu sunt în Lagoa, așteptând bus-ul pentru Praia do Carvalho, unde începe traseul. Profit de escală să îmi iau 2 sandvish-uri, 4 pasteis de nata (mno, să fie acolo) și o caserolă de zmeură să am pe traseu. După un drum de 20 minute sunt ultima care coboară din bus, undeva, la naiba în praznic. Văd un semn care îndrumă spre “Carvoeiro Club Algarve” și merg acolo să cer indicații. Clubul e o luxoșenie de beach resort cum văd prin filme… Eu, în adidașii mei cusuți și prăfuiți, cu rucsacul în spate…hai să intru, poate nu m-or da afară. Mă întâmpină un soi de Tom Cruise local, pus la 4 ace. Ola, speak English? `When I see this smile, I speak any language you want`… Moaaama, m-a vrăjit Tomiță de am și uitat de ce am venit…De unde începe Seven Hanging Valleys trail? Nu știi ce e aia… Un traseu pentru hiking…ok, dar praia do Carvalho unde e? Ah, ok, mă duc acolo și sigur găsesc marcajele. Muito obrigada…nu, nu îmi trebuie apă, am deja… Da, da, și ceva de mâncare pentru drum, mulțam fain de grijă… Să am o zi frumoasă ca mine? Pfuai… Mari golani sunt portuguezi ăștia…
Gata cu prostiile și hai la drum. Urmez o potecă, trec de niște boscheți și evident că găsesc traseul în 2 minute. Holy s***… Is this for real? De data asta nu mă îndur nici să imi pun ochelarii de soare, să nu imi blocheze beția de culori…
Aud în permanență niște sss-ieli dubioase, dar prefer să cred că sunt greieri, nu șerpi… Ce șerpi, ce teama de înalțime…nu îmi mai e frică de nimic aici… Braveheart parcă m-a făcut mama.
De la prima stâncă văzută m-am decis că voi face un tur și cu barca, să vad minunile astea și dinăuntru.
Las în urmă Praia do Carvalho, chitită să puturoșesc aici vreo oră la întoarcere. Ocolesc Praia do Benagil care e mult prea aglomerată pentru ce caut eu. Doar că fac un ocol așa de mare că aproape ratez Benagil cave, ‘la piece de resistence’ din tot traseul și motivul pentru care îl fac. Noroc ca ma roade curiozitatea să văd ce e dincolo de niște garduri și hopa, uite peștera. Chiar așa, niciun turist aici, acum? Mamă, căt noroc să am? Profit de 5 minute de liniște și frumos până apar 2 bicicliști spanioli care îmi strică zen-ul… Ce ți-e cu bicicliștii aștia, dom’le, sunt peste tot…și spanioli ntz, ntz, ntz.
După vreo oră jumate și vreo 26894 de poze ajung la Praia de Marinha. O sangria îmi ține de urât până îmi vine barca pe care o împart (ce să vezi) cu 2 spanioloaice, mamă și fiică. Mama e fascinată că vorbesc spaniolă și mă ia la intrebări mai ceva ca HR-ul la un interviu. Dar e ok, e tare simpatică când îi cere fetei să îi facă un milion de poze, dar musai să nu i se vadă burta. Girls will be girls, right?
Drumul care la dus mi-a luat 3 ore jumate îl fac acum în 45 minute. Am destul timp până vine bus-ul să puturoșesc pe praia do Carvalho și să savurez un pastel de nata…poate 2…bine, hai 3, but come on, I’m on holiday alright.
