Dumincă. 11 August 2019. Porto.
Duminică. Azi mă joc de-a turista. Diseară am de prins un avion și nu vreau să risc nimic. Teoretic e timp destul să dau o fugă în Guimarães, locul unde s-a născut Portugalia, dar prefer să rămân în Porto, să îl savurez mai pe îndelete. Iau micul dejun cu colegul meu de cameră din ultimele 2 nopți, un argentinian tare vorbăreț. După ce ne urăm drumuri frumoase și ne îmbrățișăm de rămas bun, îmi zice că apropo, nu îl cheamă Sebastian, cum îi zic eu de două zile încoace, ci Santiago, como el Camino. Păi și de ce nu ai zis mai devreme? Te-ai amuzat și tu puțin? Bueno…asta e, dau un miel de Paște.
Prima oprire o fac la Livreria Lallo, una dintre cele mai vechi și frumoase librării din lume care, zice-se, a inspirat-o pe JK Rowling să scrie seria Harry Potter. Deși deschide la 9.30, la 9 deja este o coadă de vreo 300 de persoane. Reușesc să intru puțin înainte de ora 10. Intr-adevăr, e tare drăgălaș locul. Un fel de Cărturești Carusel, varianta mult mai mică și vintage. Puhoi de lume, cam greu să stai să cauți o carte anume. Prețul biletului e de 5 euro, dar dacă îți iei o carte ți se deduce suma din prețul cărții. Profit de asta și îmi aleg un autor autohton tradus în limba mea de suflet.
La 10.45 începe un tur gratuit prin centrul orașului, organizat de Porto Walkers. Mă alătur ghidului de limba spaniolă și îmi iau o doză de distracție și cultură timp de 3 ore.
Printre altele, aflu ca Praça da Liberdade este de ani buni punctul de finish al turului de ciclism al Portugaliei, care anul ăsta se încheie chiar…azi. Serioos?? Cât de tare!! Cât noroc să am să fiu martoră la asta?!
Plimbarea se termină aproape de ora 2. Mai puțin de 4 ore să mă bucur de oraș. Trec podul Luis I către Gaia și văd puștii despre care tocmai ce ne-a vorbit Álvaro. Deși fluviul Douro este recunoscut pentru curenții extrem de puternici (oceanul fiind la mai puțin de 10km), se găsesc mereu niște teribiliști care să se arunce după pod. Sunt absolut șocată să văd că fac asta pentru 1 euro. Un euro!! Măi copii, atâta valorează viața voastră? Sunt teribil de revoltată atât împotriva lor cât și a celor care chiar le aruncă moneda care poate să le termine viața sau să îi termine pe viață.
Mă liniștesc cu o bifana pe care o împart cu o albină obraznică. Eh, las’ să mân’ce și gura ei, e destul pentru amândouă.
Se face 4.30 până mai urc o dată la Jardin de Mouros, mai beau o cafea la Combi și mă îndrept iar spre centrul vechi chitită să iau niște suveniruri.
Yeey, mă tot intersectez cu cicliștii. Orașul e într-o sărbătoare superbă! Localnici, turiști, copii, bătrâni, câini, pisici…toți respiră ciclism azi.
Toți îi încurajează pe campioni pe ultima sută de metrii. Nu mai conteaza ce culoare au tricourile lor, important e să audă că sunt admirați și încurajați din toata inimă.
Nu mă mai duc după suveniruri și prefer să mă bucur și eu ca un copil alături de ei. Dar stai o leacă…adultul din mine se trezește…hm…eu am bagajul la hostel…care este la 5 minute de aici…doar că trebuie să traversez strada…care….este blocată pentru tur…adică închisă pietonilor…hm… toată… hai că trebuie să se treacă pe undeva. Merg în sus, spre hostel, nu văd nicio portiță, și, mai mult, vin cicliștii ca la balamuc…cu motociclete de poliție în față și mașini de presă în spate. Mă îndoiesc că mă pot strecura prea curând.
Merg în jos, spre gară…asta e, dacă nu găsesc vreo portiță, iau metroul până pe partea cealaltă. Mă bufnește râsul doar când mă gândesc: ultima fiță, să treci strada cu metroul. Deja e 5.20, eu la maxim 6 trebuie să plec de la hostel. Ajung la gară și îl întreb pe un polițist cum, când și dacă se poate trece strada. Imi face semn să aștept lângă gard. Un minut, două…cinci. Oare a înțeles ce l-am întrebat sau crede că îl invit la o bere? Hai, acum. Aualeu, repede. Ne bulucim eu și încă vreo 10 amețiți și reușim să trecem pe trotuarul celălalt. Waaaw, victorie!! …nu mi-a luat decât o jumatate de oră să trec o stradă cât Calea Victoriei. Bine că sunt pe partea cu hostelul….și cu metroul care mă duce la aeroport.
E 5.30. Am timp chiar și de un vin de Porto și o vorbă virtuală cu o fată tare dragă.
Gata. Rucsacul e pe umeri. Pălăria pe cap. Bucuria în suflet. Un pic de regret că s-a terminat….bine, hai, un pic mai mult, dar fericire că a fost tot ce speram, și poate un pic mai mult.
Mulțumesc, Portugalia! Ești un tablou viu și colorat, o delicatesă aromată și delicioasă de care, încă, nu m-am săturat. Sper să mai gust din frumusețea ta la un moment dat!
