Duminică. 25 August 2019. Vf. Ascuțit. Piatra Craiului.
5.00 a.m. Sună alarma. Doamne, în ce m-am băgat? Adică, mda, stau ok la capitolul condiție fizică, și clar mi-am mai învins niște frici în ultimii ani, dar totuși, e Piatra Craiului, cea mai creastă spectaculoasă dintre creste… Mai ales pe Padina Călinețului, pe unde mergem noi. Cică e destul de neumblat traseul și destul de periculos. Mai ales pe ploaie. Eh, hai, Rox, mergi cu 4 bărbați. Nu te-or lăsa ei să îți rupi gâtul pe acolo. O cafea și recapitularea: haine de schimb, pelerină de ploaie, apă, sandvișuri, frontală. Zicea Andrei ceva de un fluier. Hm, n-am, dar iau clopoțelul ăsta cu Ring for beer, dacă vine ursul îl trimitem să ne aducă o bere. Mno, bine că îți arde de glume.
6.30 a.m. Neața, băieți! Toată lumea pregătită? Facem plinul și hai la drum. Trei ore mai târziu suntem deja pe traseu, început cam la un kilometru de Plaiul Foii. Andrei îmi cară mâncarea, Marius îmi cară hainele, Vlad îmi cară o cască de ski (las, să fie acolo), eu car un litru de apă. Hehe, ce bine e să fii singura femeie cu atâția bărbați. Dupa 10 minute de mers prin poieniță, intrăm în pădure și începem urcarea. Da, Vlad, știm, nu e grabă, așa mergem noi… Da, da ți s-a spus bine, suntem o gașcă de sportivi…Hm, simt o ușoară ironie în glasul tău, dar las că vezi tu cu cine esti la drum.
50m mai sus avem deja prima victimă. Andrei rămâne fără talpă la unul dintre bocanci. Imposibil să urci așa….Ok, sigur, te așteptăm aici până te întorci la mașină să îți iei adidașii. Hai că am început cu dreptul. Mai o vorbă, mai o smochină, mai o ciocolată, și 30 de minute mai târziu întregim gașca. Ne amuzăm copios când aflam ca Andrei a ajuns aproape desculț la mașină, după ce a capitulat și cealaltă talpă pe coborâre. Mai nasol pentru el să urce în adidași. Asta e, în cel mai rău caz nu mai urcăm pe Padina Călinețului, și mergem pe varianta refugiul Speranţelor – Brâul Ciorânga – Vârful Ascuţit. Ah, noi mergem sigur pe aici? Da, clar, nu e cazul să riscam nimic. Totalmente de accord. Thank God! Cineva acolo sus mă iubește.
După vreo oră de urcat prin pădure ajungem aproape de refugiul Speranțelor. Acolo se bifurcă traseele și tot de acolo ne despărțim și noi. Eu rămân cu Andrei și Marius pe triunghi roșu în timp ce Vlad și Martin se țin de planul inițial și urcă pe Padina Călinețului. Drum bun! Ne vedem în vârf. Pauză de 10 minute pentru un sandvis și un măr și hai, pe cai. Indicatorul arată 2.5-3h până la Vf. Ascuțit. E 12.10. Plenty of time.
Incepem cu coborâre, haha, ce tare, ce bine e la vale…mă strecor printre stânci, încerc să cobor cu fața, dar totuși cea mai bună coborâre e cu spatele. OK, hai, Rox: priză la mâini și atenție unde pui piciorul. Urmează o succesiune de urcușuri și coborâșuri timp de vreo 40 de minute, dupa care ne dăm seama că nu am câștigat mare lucru în altitudine. Suntem tot pe la 1670m, și mai avem ceva până la 2150m, unde ne așteaptă restul găștii. Constat cu mare mândrie că nu simt niciun fel de teamă când escaladez pereții stâncoși. Categoric că ajută și lanțurile montate, clar ajută și proaspăta mea experiență de pe podul din Porto….oricare ar fi motivul, rezultatul este că ma simt grozav aici sus. Din când în când ne oprim să ne tragem sufletul și să admirăm priveliștea. Oookkk, hai că am ajuns și la partea cea mai distractivă: o urcare ce pare interminabilă pe grohotiș. Pfuai, moartea mea, grohotișul. Pe urcare ca pe urcare, dar pe coborare e ceva de vis. Cu toate că mă mișc cât de încet și de atent pot, tot îmi scapă o alunecare de o secundă la un moment dat, dar Andrei e pe poziții și mă recuperează imediat. Știam eu că sunt pe mâini bune.
Scăpăm într-un final de marele grohotiș doar ca să dăm de o ultimă bucată de stâncă ce trebuie escaladată. Ayyy, madre mia…un mare hău în dreapta, perete de escaladat în stânga. Andrei în fața mea, Marius în spate…Da, da, vă cred că nu are ce să se întample…știu că am priză bună…da, văd că am loc unde să pun bocancul…Uof, parcă mă ia un mic fior…ok, un pic mai mare, nu chiar mic…Băi băieți, cred că asta e prima porțiune unde fac pe mine de frică, serios… da, da, stiu, mă uit unde pun piciorul, cu atenție, știu, încă puțin, da, da, te vad, acușica ajung la tine. Pfiu…gata, am ajuns. Pfuaai…what a feeling…altfel apreciezi viața acum, Roxănico, haha. Ajunge și Marius, încă 50m și suntem în vârf. Aici ne așteptă de vreo 10 minute Vlad si Martin. Credeai că o să ne așteptați cel puțin o oră? Ți-am zis că suntem gașcă de sportivi. Normal că ne-am mișcat super bine. A fost mișto de tot la voi? Eh, lasă că nici noi nu ne-am plictisit.
Daa, eu sunt Roxi….What? Cine mă cunoaște și pe aici? Aifeeer, serioooos, nici aici nu scap tine, femeie? Hai, înteleg, mă împiedic de tine la film, la teatru, la concerte, dar chiar si în vârf de mune?! Cât de taree!!! Da, da, am urcat pe la refugiul Speranțelor și prin bârna Ciorânga. Voi pe lanțuri și prin Vf. La om. E greu și pe acolo? E, nu? Daaa, și super spectaculos, dar nah, așa e toată Piatra Craiului. Poză, clar, doar nu am urcat degeaba până aici, hehe. Ok, hai, drum bun să aveți și să nu vă plouă. Deși, la ce nori se văd, nu cred că avem cum să scăpăm.
Cum e, băieți, știm pe unde coborâm? O oră de mers pe creasta nordică și apoi coborâre spre refugiul Diana, 5h cu totul, sună bine. Sper să nu fie așa mult grohotiș ca la urcare. Hai să nu ne apuce ploaia.
Magnifică creasta asta. Uite cum am ajuns să mă plimb eu pe o cărare de jumate de metru lățime, la peste 2000m altitudine, cu hău în stânga, hău în dreapta…not bad at all, Rox! Sunt mandră de tine! Da, Vlad, vin și eu, dar parcă nu trebuia să ajungem la mașină înainte de 20. Unde e graba? Lasă-mă să savurez momentul. Ce? Deja e gata creasta? Hm…păcat, începuse să îmi placă. Hai în jnepeni cu noi. Fuck…ce zgâriee…Clar, numai fuste lungi în garderobă saptămâna viitoare. Pfuai, abia aștept să scap de jnepenii aștia. Pfiu…finally! Ah, nu, no way! Grohotiș! Incepe distracția! Ce zici, Vlad? Să dau drumul la picioare că nu are ce să se întâmple…no, serios? Oh, honey, îmi vin în cap minim 10 variante de rupt gât, picioare, mâini si altele, așa că nu mă provoca! Da, m-or ajuta ei bocancii, dar tot nu dau drumul la picioare. Stai tu dupa mine, Andrei? Hai, saru’mâna. OK, hai pe lângă perete să avem priză. Atenție, cad pietreee…tu-ți ceapa ta de grohotiș. Da, Vlad, încă sunt și eu aici. Dude, serios, unde e graba? Nu, nu vine ploaia! Da, da, nu mă iau dupa el, stiu ca glumește…merg încet…hai, Rox, ușor, inspiră, expiră: în sus nu ai cum să te mai duci, trebuie să ajungi la mașină, deci nu prea ai opțiuni aici. Hai…ușor, cu atenție, cad pietree…Shiiit, asta îmi lipsea, să îmi julesc și genunchiul acum. Oare să dau drumul la picioare și să mă duc? Mă ia cu amețeală doar la gândul ăsta…lasă, încet și sigur… Deja mă cam doare genunchiul stâng de la efort și de la julitură, hai că pun toată presiunea pe dreptul. Băieți, mai e mult grohotiș?? Daaa, sunt sportivă, dar nu campioană în coborarea pe grohtiș. Incă vreo 15 minute de chin. Gata? E gata? Pfuai, am mâinile mai praf decât picioarele, de la atâta priză pe stânci, pietre, pământ și jnepeni. Ce mai contează…încă nu pot să cred că am facut eu asta!! Roxana de acum 5 ani ar fi chemat salvamontul să o recupereze de acolo.
Câteva minute prin pădure și ajungem la refugiul Diana. Incă 1.5h până la mașină și e abia 16.40. Normal că ne-am mișcat super bine, doar suntem o gașcă de sportivi.
15 minute de pauză și hai la drum. Ploaia a fost incredibil de cumsecade și ne-a așteptat până am intrat bine de tot în pădure ca să își facă de cap. Nici nu vreau să mă gândesc cum era dacă începea când eram pe grohotiș. Again, cineva acolo sus mă cam iubește. Genunchiul stâng îmi dă mari bătăi de cap prin pădure, mai ales ca pietrele și rădăcinile sunt ude și alunecoase. Dar nu mai contează, ziua de azi a meritat orice efort și orice zgârietură. Ieșim în poieniță dar nu ne îndurăm să ne punem pelerinele pe noi. E prea frumoasă senzația pe care o lasă picurii de ploaie pe piele. Schimbăm o vorba cu un cioban teribil de dezamăgit că suntem nefumători și ajungem la mașină în jurul orei 18.00 .
Clar cel mai spectaculos traseu pe care am urcat până acum. Super gașcă, super traseu, super zi. Mai vreau!
Evident că ne prinde noaptea pe Valea Prahovei pentru că, nu-i așa? …Predeal…Bușteni…Comarnic…dar nu contează, tot mai vreau!