20 Septembrie 2018. Sarria – Palas del Rei. 48km.

07.15. Exact cum mă așteptam. Sarria e plină de pelerini, chiar și la ora asta, deși cu siguranță mulți au plecat mult mai devreme. E ok, mi-am luat de ieri porția de liniște. Imediat ce ies din oraș sunt într-o mare ceață. Si la propriu și la figurat. Lasă că e întuneric, dar e ceața atât de densă că abia reușesc să văd marcajele. Mă bucur tare că e aglomerat traseul în condițiile astea. Mă duc și eu cu valul.

O oră mai târziu începe să se lumineze și, cu ocazia asta, începe să se ridice și ceața. Waw, pădurea asta zici că e un setting din Lord of the Rings. N-am văzut eu filmul, dar așa îmi părea din trailere. E plin de tufe de mure așa că am micul dejun asigurat. Ajung la borna care indică încă 100km până în Santiago. Hm…azi e joi. Ideea de a ajunge până duminică la 12 îmi pare din ce în ce mai tangibilă. Oricum ar fi, clar nu o să ajung marți așa cum era în planul inițial.

Dau peste un donativo care pare mai mult un resort de 5 stele. Beau aici o cafea, iau și o gustare și las 2 euro, că așa-i frumos. Ce schimbat e drumul…încep să răsară magazine cu suveniruri, terase din ce în ce mai dese, văd că sunt bucăți întregi care se asfaltează…but…why? Chiar e musai?

Ajung în Portomarín în jur de 12. Aici ar trebui să se încheie etapa de azi, 23km. Mda…pentru ceilalți, poate, nu pentru mine. Un bocadillo, o cerveza, o oră de pauză și buen camino! Hospital da Cruz e la 11km de aici. O să rămân acolo.

Drumul e mult mai liber. Etapele oficiale recomandă cam 20-25km de mers pe zi și sunt făcute în așa fel încât în jurul orei prânzului pelerinii ar trebui să ajungă deja în satul în care rămân peste noapte. Sunt foarte puțini cei care se mai pun la drum dupa masă. Nu mă deranjează deloc, dimpotrivă. A fost așa de aglomerat drumul până aici că mă bucur maxim de încă 2h de liniște.

• 

Ies repede din pădure și mă așteaptă o porțiune de mers în paralel cu șoseaua. Niciun copac…pic de umbră timp de vreo 30 de minute. Pfuai, nici nu sunt 40 de grade…e ok, bine că încă mai am apa….Sau nu…Ook…nu e panică, sigur găsesc repede o sursă. Traversez șoseaua și intru pe un drum forestier…în camp. Niciun copac…doar soare…mult soare….și nici pic de apă…Cât mai am până în sat? Incă 6km…cam o oră…Hai că trece repede. Ia să nu mă mai gândesc atâta la apă și să vezi că îmi trece setea. Măcar au început să apară niște pomi răzleți și mai țin un minim de umbră. Buen camino, peregrina! Căldură mare, da. Mda, ar trebui să ne hidratăm bine…dacă am avea cu ce. Nu, muchas gracias, o să beau când ajung în sat. Mai e mult? Bine, atunci iau o gură. Bogdaproste. Mamă, cum intră apa asta! Cum apar ei camino angels când ai mai mare nevoie. Săru’mâna mult. Da, mă opresc în Hospital da Cruz. Cum? Nu e sat, e doar un albergue și e plin de purici? Sigur? Fuck, not that again! Merci mult pentru pont. In cazul ăsta o să mai merg încă 10km până în Eirexe, că sigur găsesc acolo. Ar fi 42km pe ziua de azi. Ieri am mers 39. E ok. I can do it. Mil gracias por todo! Buen camino!

Tipa a avut dreptate, Hospital e de fapt doar un albergue in mijlocul câmpului, nu e un sat. Devorez două sticle de apă tonică dintr-o gură. Parcă încep să văd viața altfel. Imi umplu sticla și mă pun iar la drum. E deja 15 și mai am 10km până în următorul sat. Ar trebui să ajung în vreo două ore. Drumul merge doar pe lângă șosea...pretty borring, dar destul de frumos. Nu doar că nu trec pelerini, dar nici măcar mașini nu mai sunt pe aici. Mda, ai grijă ce îți dorești. Ai vrut liniște, ia d’aici. Dar parcă prea e multă. Acum îmi dau seama că nu am mai ascultat muzică de când am coborât din avion. Waw, new personal record. Fără muzică timp de 6 zile. Nici nu mi-am dat seama că nu am simtit nevoia.

Drumul șerpuiește în urcare lentă și deja încep să simt greutatea rucsacului în umeri. Cred că e prima dată când îl simt greu. Si parcă și genunchii își cam cer odihna pe ziua de azi. Mă depășesc câțiva pelerini care fac drumul pe bicicletă. Doamneee, bine că am renunțat la ideea de a-l face pe biclă. Numai de asta nu mai trăgeam acum. Mai o muzică, mai un gând și ajung, în sfârșit în sat, exact la 17, așa cum mă gândeam. Nu mai aveți niciun pat liber? Hm, ok, gracias. Să încerc acolo că ei au 20 de locuri? OK, gracias. Niciunul liber? Măcar un scaun? Am mai petrecut eu o noapte pe-un scaun. Da, funny, I know. Să încerc la localnici? Mda, știu că sunt obligați să mă primească dar….mna…vad eu. Gracias. Oook, sunt 8km până în următorul sat, care e chiar oraș în toată regula. Booking.com. Hai să văd ce găsesc. Un pat în cameră de 16. Grozav!! Al meu e. Booked. Hai. Incă puțin. Ar trebui să ajung până în 19.

Pfuai, nu mai e nimeni nimeni pe drum. Pustiu de tot. Cred și eu, cine să mai fie la ora asta? Mamă ce greu e rucsacul. Nu ar trece o mașină pe aici să îl trimit la albergue? Stiu că se mai practică asta. Dai 5 euro și îți duce cineva rucsacul la destinație. Asta în cazul în care o știi deja. Hai că mă ia și foamea. Am mâncat doar un sandviș azi, pe la 12. E deja 18. M-am plictisiiit!! Stai așa că nu mai văd săgeata galbenă și am ajuns la o bifurcație. Hm…Ok…sunt într-o răscruce și aș avea 3 variante pe care să merg. Ar trebui să merg pe instinct? Nici țipenie de om în fața mea. Stânga, dreapta nici atât. Mă uit în spate, nimeni, liniște și pace. Now what? Mă întorc ușor descumpănită. Hm…Ala e un om? Tu de unde ai ieșit, maică, că adineauri nu era nimeni. Mă uit din nou în spate și apoi repede în față. Dacă nu îl mai văd, e clar, am început să am halucinații. Ba da, măh, e tot acolo. Mult în fața mea e un pelerin care merge agale….probabil pe drumul cel bun. Mă duc după el și în 3 minute îl ajung. Buen camino, peregrino! Nici măcar nu se uita la mine, deci clar nu e a chatty one. I can respect than. Il depășesc și îi mulțumesc în gând că mi-a arătat calea când aveam mai mare nevoie.

Putin inainte de ora 19 intru atât de fericită în albergue că sunt întâmpinată cu un “pero mira esta sonrisaaa!!” Holaa, Doamne, ce fericită sunt să te văd. Vin din Sarria, da, știu că sunt 48km, îi simt în fiecare mușchi, în tălpi, genunchi și umeri, tocmai de asta sunt atât de fericită că sunt aici. Cea mai lungă zi de până acum, da, dar e ok. Se cere un duș cât mai rapid. Intru in baie si am un șoc când mă văd în oglindă. Mă așteptam să mă văd desfigurată, arsă de soare, prăfuită și obosită. Dar dimpotrivă, am un zambet enorm pe față și mi se pare că sunt mai fresh ca oricând, plină de energie, bronzată și cu un super vibe. Nu oi fi eu lo mas bonito del mundo, așa cum zicea cutia magică în prima zi, dar cu siguranță sunt cea mai fericită în momentul ăsta. Cam așa arată fericirea după 48km? E frumușică fericirea, me like it.

După ziua de azi, intră la inimă un caldo gallego, cea mai bună caracatiță pe care am mâncat-o vreodată, două pahare de vino tinto și mult mult somn.