25 Septembrie 2018. Vilaserio – Cee. 40km.
Ok, mai am 57km până în Finisterre. Super lejer. Fac azi 24 și las restul pentru mâine. O să rămân în O Logoso că văd pe hartă că nu mai e niciun sat până în Cee, care e la 16km distanță. Nu are sens să fac și azi 40km că oricum ajung mâine în Finisterre. Booon, iar plec ultima din camera, la 7.30. Old habits die hard.
O jumătate de oră merg numai pe șosea dar de data asta e altfel decât până acum. Am parte de un super spectacol: pe partea stângă e beznă și luna e încă sus pe cer în timp ce pe partea dreaptă deja lumina începe să apară și soarele vrea să intre în scenă. Doar că luna e super încăpățânată și nu vrea să iasă încă. Parcă se dă o bătălie între ei să vadă care e mai puternic, ceea ce nu face decât să mă încânte. Nu țin minte să mai fi fost martora unui show până acum, să mă bucur de zi și de noapte în același timp. Intr-un final, luna cedează și se retrage la culcare, lăsându-i prim planul soarelui.
Dintr-un câmp în altul și dintr-o pădure în alta, ajung la O Logoso, albergue-ul unde, teoretic, trebuie să rămân. Panică, panică, e abia 12 și eu am mers deja 24km. Csf, ncsf. Parcă aș merge mai departe. Chiar nu am ce să fac aici. E doar un alberque în mijlocul pădurii. Nu am unde să mă plimb, nu am ce să citesc, nici nu se pune problema să dorm la ora asta. Mă cam mănâncă tălpile. Da, da știu că nu mai gasesc nimic nimic 15km, tocmai de aceea o să mănânc aici, la voi. Un bocadillo con lomo y una cerveza, por favor! Grande!
Da, sigur, e liber, vă rog, așezați-vă! Hola, Philippe din Quebec, Je suis Roxana! Oui, oui, cel puțin ar trebui să o vorbesc, doar am studiat-o vreo 15 ani….și alți 15 nu am mai vorbit-o. Ah, încă vorbesc decent? Tu es trop gentil! Merci beaucoup. Da, mă duc spre Finisterre. Ah, tu de acolo te întorci? Te duci spre Santiago? Deci, cum? Recapitulare…e a treia oară când faci Camino. Bun. Ai plecat din Saint Jean, ai mers 790km până în Santiago, apoi încă 90km până în Finisterre, acum încă 90 din Finsterre înapoi până în Santiago…. Cu riscul că sunt trop nesimțită, câți ani ai? 74?? Mon Dieu! Da, nu pari, ți-aș fi dat maxim 65. Da, probabil de asta. 2 zile pauză în Santiago și apoi pleci în Geneva. Fantastique! Te vezi acolo cu 5 prieteni francezi să faceți hiking 2 săptămâni în Alpii elvețieni. Măi tataie, ești cam dat naibii mătăluță. Când te mai și odihnești? Haha, mi se pare absolut corect, meriți o săptămână au vieux Paris după toate astea, înainte să pleci acasă. Chapeau, Phillipe, sunt onorată să iau prânzul cu tine. Stii, îmi amintești tare de Tataia Puiu. Are aproape 90 de ani, dar e mai tânăr și mai puternic decât mulți dintre noi, la minte, la corp și mai ales la suflet. Nu l-am luat cu mine că mă umilea, mă fugărea pe dealuri, pe aici de numa’-numa’. E cel mai tare! Da, așa e, îl iubesc mult….bon, am și de ce! Il îmbrățisez tare tare ca și cum ar fi tataia și ne despărțim, urmând fiecare calea lui.
Mama, ce energie mi-a dat Philippe. Dacă un om poate face asta la 74 de ani, eu nu mai am nicio scuză să nu continui încă 16km. Sau…poate chiar să ajung din seara asta în Finisterre?
Si mă tot duc…iar dealuri, iar păduri, iar mult verde, într-o liniște și o pustietate atât de dragi mie pe Camino. Mă iau la întrecere cu un roi de fluturi și nici nu îmi dau seama când trece timpul.
Si chiar când credeam că le-am văzut pe toate și nimic nu mă poate impresiona…uite-l că apare…în toată splendoarea imensității lui: dragul și mult-așteptatul meu ocean. Capătul unei lumi și începutul alteia.
E încă departe, cumplit de departe, dar eu parcă prind aripi și nu știu cum dar reușesc să fac ultimii 10km într-o oră și 20 minute. Iete că am ajuns în Cee și e abia 15.40. Mai sunt 12km până în Finisterre. La cata adrenalină am în mine, îi pot face în maxim 2h! In 2 ore aș putea să îmi răcoresc picioarele în valurile Oceanului!
Hm… sau nu… Dacă am învățat ceva în ultimele două zile pe drum, a fost cu siguranță răbdarea. Pe bune, acum, unii așteaptă 12 ani momentul asta, iar eu nu sunt în stare să mai aștept o noapte? Rox, unde e graba? Nu e nicio întrecere. Ok, ai reușit. Ești aici. Ajungi la capătul lumii pe picioarele tale. Chiar contează ziua și ora? Nu vreau să termin experiența asta nici măcar cu un minut mai devreme decât trebuie, deci, de ce mă agit atâta să ajung la capătul ei?
Rămân în Cee în noaptea asta și nu pentru că aș fi prea obosită și nu mai pot să merg 12km, ci pentru că așa îmi doresc și așa aleg.
Pentru că, poate, asta trebuia să mă învețe el Camino… Că e în regulă să las pentru mâine ultimul episod din sezon, ultimul capitol din carte, ultima felie de tort…
