De când…de ce…

Acum 4 ani jumate am fost 10 zile în luna de miere în Kenya și a fost o experiență fantastică! M-am întors de acolo cu totul alt om: am plecat măritată, m-am întors divorțată, am plecat turistă, m-am întors călătoare.
Da, da ai auzit bine: m-am întors divorțată din luna de miere…bine, doar teoretic, pentru că practic mi-au mai trebuit 11 luni să mă conving că nu mai era nimic de salvat din căsnicia mea.
Cine a trecut prin asta poate să confirme că un divorț nu e niciodată o experiență plăcută sau ușoară, oricât de amiabil s-ar desfășura el. Si, deși eu l-am simțit ca pe o ușurare venită după un an nu tocmai fericit, trebuie să recunosc că în urma lui am pierdut nu doar planurile mele de “femeie-la- casa-ei”, ci și ceva mult mai important: încrederea în oameni, dar mai ales în mine. Așa că am sărbătorit cum face orice femeie după o despărțire: m-am îngrășat vreo 10kg în 3 luni. Practic, mă hrăneam cu tone de înghețată și muncă până la epuizare. Nu stăteam mai deloc pe acasă, eram non-stop înconjurată de prieteni si de gălagie. Unde mai pui că îmi curgea în permanentă muzică prin vene, așa că evident că eram extrem de fericită. Sau cel puțin așa îmi plăcea să cred.
Până într-o zi când am primit un telefon de la prietenul meu cel mai bun, care pe vremea aceea locuia în Abu Dhabi: “Hei, Rox, vreau să dau o fugă în Myanmar, te bagi?” Am zis da din inerție, nici nu m-am gândit ce e ăla Myanmar, nici pe unde e, nici câți bani ar presupune excursia asta.
Habar nu aveam că ăsta era începutul celei mai frumoase metamorfoze prin care puteam să trec.
Mongolia
Nu mă înțelege greșit, nu spun că nu trebuie să vizităm Paris, Roma sau Londra, că Viena e nasoală sau Barcelona e prea aglomerată așa că mai bine stăm acasă. Dimpotrivă, acestea și multe alte locuri turistice sunt musai de văzut într-o viață. Spun doar că dacă vrei într-adevăr să vezi lumea, să îi descoperi adevărata bogăție și frumusețe, să îi cunoști oamenii, să le afli poveștile și istoria, cel mai bine este să te duci în locuri mai puțin vizitate, locuri despre care nu ști deja foarte multe. Practic, să lași viața să te surprindă cu niște oportunități la care nu te-ai gândit vreodată.
Eu, de exemplu, în momentul când am aterizat în Myanmar, pe aeroportul din Mandalay, singurul lucru pe care îl știam era că trebuie să existe un drum fain pe aici, doar e cântat de Robbie Williams, și că Myanmar e fosta Birmania, de unde vin pisicile birmaneze. Chiar decent aș zice, nu?
Bagan, Myanmar
10 zile mai târziu, când am decolat de pe aeroportul din Yangoon eram infinit mai bogată:
- biciclisem zeci de kilometri prin 4 orașe, în cel mai haotic trafic posibil
- citisem cea mai mare carte din lume, scrisă pe pereții pagodei Kuthodaw în Mandalay,
- traversasem cel mai vechi și lung pod din lume construit din lemn de tec, în Amarapura,
- îmi confruntasem frica de înălțime zburând într-un balon cu aer cald peste 2000 de pagode din secolul al IX-lea în Bagan,
- stătusem la povești cu femeile cu gâtul lung din tribul Kayan, în satul plutitor Inle Lake,
- ajunsesem din greșeală într-un orfelinat, undeva în mijlocul pustietății, unde copii între 3 și 16 ani vorbeau o engleză impecabilă și aveau o educație și un bun simț care m-au îngenunchiat,
- bine, făcusem chiar și o indigestie teribilă de la niște alegeri culinare total neinspirate dintr-o piață ambulantă…
…ceea ce nu s-a întâmplat ulterior în India, unde am mâncat street food, în ciuda tuturor avertismentelor primite de la toți prietenii, am mers cu trenul între orase, și, da, am supraviețuit să povestesc despre asta.
In Mongolia am dormit 8 nopți în iurtele a 8 familii și am primit cea mai umilă lecție de viață de la oamenii aștia frumoși: cu cât ai mai puțin, cu atât dai mai mult. Fericirea lor vine din faptul că sunt sănătoși, sunt împreună, au un cort care să îi ferească de frig, o bucată de curd să mănânce și o cană de lapte de cămilă să bea. Chiar și pe aia ți-o vor da ție, fără să stea prea mult pe gânduri.
Fericire “made in Mongolia”
In Sri Lanka am vorbit cu elefanți și broaște țestoase, am mâncat toate nebuniile de fructe exotice care nici nu știam că există, am cules ceai și am pescuit cocoțată pe o prăjină. Mai că am uitat că insula asta a fost aproape ștearsă de pe fața pământului în 2004 până nu am vizitat muzeul tsunami-ului, de fapt o cocioabă cu pereții tapetați cu poze din timpul și din urma dezastrului, și cu statistici îngrozitoare referitoare la pierderile umane și materiale. Am rămas fascinată de puterea acestor oameni de a își reclădi nu doar casele și viața, dar mai ales credința și speranța că există un viitor.
Muzeul tsunami-ului, Sri Lanka
Anul trecut mi-am adunat tot curajul de care puteam dispune, mi-am luat sufletul de mână și am plecat cu el la plimbare. Am mers pe Camino de Santiago, într-o călătorie ce avea să mă aducă, în sfârșit, la pace cu persoana pe care o evitasem și de care fugisem cel mai tare în ultimii ani: eu.
Cei 450km parcurși în 11 zile m-au învățat să îmi acord atenție, timp, răbdare, să îmi ascult gândurile, să îmi respect corpul, să fiu îngăduitoare cu mine, să mă accept exact așa cum sunt, perfectă în imperfecțiunea mea. Mi-am dat seama că pe măsură ce mi se rupeau bocancii, sufletul mi se lipea la loc, puțin câte puțin. Tin minte cât eram de impresionată de toți pelerinii cu care interacționam: toți oamenii aștia frumoși și curajoși care aleg să treacă peste probleme cu inima deshisă și cu zâmbetul pe buze, care decid să își confrunte demonii în loc să se lase dominați de ei, oameni care știu că își pot vindeca durerea și tristețea doar dacă și-o asumă și sunt dispuși să vorbească despre ea. Ulterior mi-am dat seama ca și eu sunt unul dintre ei. La fel ca și ei, mi-am cărat bagajul în spate atunci când era atât de ușor că nici nu îl simțeam dar mai ales atunci când a devenit atât de greu încât mă simțeam minusculă sub povara lui.
Am realizat că multe dintre fricile cu care pornisem la drum erau doar închipuite, erau plantate acolo chiar de mine și de limitele pe care mi le-am setat singură sau, mai rău, mi le setaseră alții. Am realizat cât e de ușor să transform fricile astea în simple emoții, să le dau o altă interpretare decât cea mai ușoară și la îndemână. Să încerc să înlocuiesc un “îmi e frică” cu un “știu că e greu și că nu am mai făcut asta până acum dar sunt dispusă să încerc”. Am învățat ce e răbdarea și că unele lucruri nu trebuiesc făcute în grabă. E mai bine să merg încet, să ma bucur de drum și de experiențele trăite pe parcurs.
Cel mai bun și important lucru cu care am rămas din toate călătoriile mele este încrederea: în oamenii din jur, dar mai ales în mine. Uitasem cât sunt de puternică și nici nu aveam habar de cât sunt de curajoasă până să sar în necunoscutul ăsta frumos.
Scriitorul American Pico Iyer spune că “La început, călătorim să fugim de tot și toate, după care călătorim că să ne găsim pe noi înșine”. Călătorind cu sufletul și ochii deschiși eu am reușit să mă găsesc, să mă cunosc, să mă accept, să am încredere în instinct. Mi-am dat seama cât sunt de norocoasă și de bogată, cât de puțin îmi trebuie să fiu fericită, și de ce nu, uite că am și o grămadă de povești de spus.
Poate pentru voi nu călătoriile sunt răspunsul, dar oricare ar fi acela, nu renunțați nicio clipă la ce vă aduce bucurie în viață, la ce vă definește și împlinește cu adevărat, la a fi voi înșivă. Veți fi surprinsi să vedeți cât sunteți de fericiți.
Mandalay, Myanmar
Cea mai mare carte din lume – Kuthodaw Pagoda, Mandalay, Myanmar
Cea mai mare carte din lume – Kuthodaw Pagoda, Mandalay, Myanmar
Podul U-Bein, Amarapura, Myanmar
Pdul U-Bein, Amarapura, Myanmar
Bagan, Myanmar
Bagan, Myanmar
Inle Lake, Myanmar
Inle Lake, Myanmar
Shopping in Inle Lake, Myanmar
Mongolia
Mongolia
Cu Transiberianul din Mongolia pana in China
Cea mai buna masa servita in Sri Lanka
La munca, in Sri Lanka 🙂
When in Sri Lanka…
Small talk, Sri Lanka
La munca, in Sri Lanka
Sri Lanka
When in India…
Vara indiana
Ce articol fain. Ma pui pe calatorit . Si ioi ca te vazui si roscata 🙂
Daaaa, si roscata si bruneta si toate culorile :))
Cat despre calatorit…hai!! Lumea abia te asteapta! :*
Excelent articolul!! L am citit pe nerasuflate!!! Mi se pare perfect! Ai adunat toate călătoriile, emoțiile,imaginile,evenimentele din vita ta intr un singur loc si a ieșit f bine! You rock!!
Multumesc mult, Alex!! Eh, nu sunt chiar toate calatoriile, dar asta doar pentru ca am avut 12 minute limita de timp :)) Dar intr-adevar, am incercat sa sumarizez cat am putut motivele pentru care sunt atat de dependenta de tot ce e frumos in lume si in oameni:)
Mi-ai transmis atat de multa emotie si atat de multe emotii cu articolul asta! Parca am fost acolo cu tine. Multumesc :*