20 Noiembrie 2019. Tikhedhunga.
Day 5.
07.00. Trezirea, bagajul gata și coborâm la micul dejun. Nu apucăm să ne așezăm la masă că un păpușel autohton vine și se prezintă drept ghidul nostru. Oh, dragă Anil, tare ne bucurăm că vom petrece următoarele 5 zile împreună. Ne lasa să mâncăm după care ne bagă în meeting să ne facă un breefing pentru ce ne asteptă: program, traseu, ce e inclus, ce nu e, clasele de yoga…yoga, durerea mea cea mare.
Da, nu sunt mare fan, deși fac mult sport. Stiu că nu e chiar un sport, dar eu așa o percep, unul cu care eu nu reușesc să rezonez deloc. O să mă faci să o înțeleg și să îmi placă? Hai să te văd de ce ești în stare. Scopul tău aici e să ne ajuți să ne relaxăm și să ne simțim bine, să ne găsim un sens în viață? Păi, poate deja îl știm. Sau poate credem că îl știm, doar din ce le arătăm celorlalți, dar nu și ce cu adevărat în sufletul nostru.
Hm…deci, puștiul ăsta nu e doar frumușel…Ia mai zi, mai zi.
‘Suntem atât de ocupați să trăim zi de zi încât uităm să respirăm. E momentul să învățăm să respirăm.
Kid, you had me at Namaste.
Apar și ‘porter-ii’ în peisaj și mi se ia o piatră după inimă: arată mult mai bine decât mă așteptam, par destul de apți să care așa că mă liniștesc.
Urcăm în jeep și ne punem la drum către locul de unde începem urcarea. După două ore prin deja cunoscutele hârtoape, ajungem, în sfârșit, în Nayapul, și lăsăm acolo mașina, gălăgia, poluarea, haosul. De aici, numai frumos și bine.
Vremea ține cu noi și tare ne bucurăm de asta, dar Anil ne aduce cu picioarele pe pământ: zilele astea vremea va fi atât de frumoasă pe câte binecuvântări am primit?! Gagici, acum e momentul adevarului, o să aflăm pe câți am supărat în viața noastră.
Timp de vreo oră urcăm lin pe un drum forestier teribil de prăfuit. Ne însoțește în permanență un râu jucăuș care mai șterge puțin din praful care ne înconjoară.
Curând verdele începe să devină mai verde, râul să devină mai clar, aerul să devină mai curat. Daa, în sfârșit…verde!!!
Peste încă o oră stomacul își cere drepturile așa că ne oprim să mâncăm într-o grădină maxim de drăgălașă, cu multe flori, găini, cocoși, câini și muult verde.
Ne încărcăm bateriile cu niște carbohidrați, stăm vreo oră la odihnă și apoi ne punem din nou la drum.
Anil umple liniștea cu povești și învățăminte buddiste despre sensul vieții, fericire, sănătate și boală, bogăție. Doamne, îndrăgesc din ce în ce mai tare religia asta.
Urcăm prin terase de orez, primim zâmbete de la localnici, îndulcim zâmbetele copiilor cu biscuiți și ciocolată, e frumos tare.
In jurul orei 15.30 ajungem la cazarea din seara asta, un teahouse colorat care mă întâtmpină cu cafea organică. Nu puteam nimeri mai bine.
100 de rupii pentru un duș e mai mult decât rezonabil așa că ne răsfățăm ca niște regine.
După un ceai de ghimbir urmează highlight-ul serii: prima clasă de yoga. Acu’i acu.
Primele 15 minute sunt educative, Anil ne povestește de când, de unde, de ce yoga. Inceputul e promițător. Me like it.
Urmează partea a doua: detoxifierea căilor nazale. O să ne ajute să curățăm praful acumulat zilele astea și să respirăm mai ușor. Genial!! Ia, ia, cum se face? Hm…cum?!?
Se folosește o pompiță care se umple cu apă caldă cu sare, stai aplecat pe o parte, respiri doar pe gură în timp ce pompezi saramura într-una dintre nări și aștepți să iasă pe cealaltă. Saaay whhhat??? Puștiule, îmi plăcea de tine, ce facem, stricăm prietenia pentru o clismă nazală? Bun, nu e obligatorie? Rămânem prieteni, atunci. Silvia e cea mai curajoasă și se avântă să își purifice căile nazale. Eh…parcă alt miros are Chloe acum, Silvie, nu?
Deși ușor dezamăgită că am picat primul test într-ale yogii, merg mai departe cu restul clasei. Urmează exerciții de respirație, de stretching, poziții pentru începători, fiecare în parte explicate cu calm și zâmbet în glas.
Ultimele 5 minute sunt rezervate meditației și Anil ne îndeamnă să ne gândim la ce e mai frumos în viața noastră. Instinctiv îmi vine în minte râsul creț al lui Cristian și mă ia un dor nebun de el. Mai stăm 5 minute în liniște și clasa se încheie cu o incantație buddistă.
Hm…hai că nu a durut așa de tare. Poate yoga asta nu e așa rea cum o credeam eu.
Ii mai dau o șansă și mâine…la 5.55AM.
Ziua se încheie cu o porție mare de cartofi prăjiți și cu o petrecere a vecinilor nemți, care petrec acum ultima noapte pe traseu.
Adorm cu una dintre poveștile lui Anil în gând:
Un rege avea doi fii, unul foarte bun, altul foarte rău. La un moment dat, îi trimite în lume și le dă o poruncă: celui bun, să se întoarcă la palat cu un om rău; celui rău, să se întoarcă la palat cu un om bun.
După vreme lungă de căutări, fii se întorc singuri la rege, niciunul nu găsise în toată lumea ce i se ceruse.
Noi decidem cum vedem oamenii, și, de obicei, îi percepem ca pe noi înșine.
Bine am ajuns în Himalaya!
