22 Noiembrie 2019. Poon Hill.

Day 7.
4.25. Sună alarma. Jeez, Rox, ora ta de trezire în vacanță e în continuă scădere. Trebuie să avem o discuție serioasă! Hai, lasă văicăreala că te așteaptă un răsărit peste Himalaya.
Pun un strat, încă unul, hanorac și geacă. Fes, mănuși, buff și eșarfă peste. Mai iau o bluză la mine, las’, să fie acolo.
La 5 fix începem urcarea către Poon Hill, la 3210m, de unde, dacă avem noroc și nu e înnorat, o să avem parte de un răsărit cât de cât fabulos, peste Anapurna și Dhaulagiri. Eu zic să nu ne facem griji, cred că mai e și după sufletul călătorului.
Sute de frontale sparg întunericul în șir indian (go figure), iar liniștea nopții e întreruptă din când în când de câte un scuipat din toata inima al vreunui localnic. Stiu obiceiul ăsta din India, Myanmar sau Sri Lanka, teoretic nu ar trebui să mă mai deranjeze, dar tot nu mă pot obișnui cu sunetul, cu ideea sau cu gestul în sine.
Urcarea e abruptă așa că renunț la geacă. O să îmi prindă mai bine sus.
45 de minute mai târziu ajungem la locul cu pricina, care e deja împânzit de somnambuli mai matinali ca noi.
Ne găsim un loc cu vedere bună și așteptăm înfrigurate să înceapă spectacolul.
E frig. Jeez, e groaznic de frig. Mai am o bluză în rucsac, dar doar ideea că trebuie să mă dezbrac de restul hainelor ca să o iau pe mine mă înfioară. Rămân așa.
Primele raze de lumină își fac apariția și asta îmi mai ia gândul de la frig.
Si, cu siguranță, nu doar mie. Toată lumea strânsă aici parcă începe să prindă viață odată cu noua zi care începe. Chipurile somnoroase prind culoare și se înseninează cu niște zâmbete frumoase și pline de recunoștință.
Toți se agită și se mișcă în căutarea celui mai bun unghi de unde să pozeze vârfurile înzăpezite ale Anapurnei.
Pe măsură ce se lumineaza cerul, parcă se luminează și privirile noastre. Pe măsură ce apare soarele, parcă se încălzesc nu doar mâinile degerate și obrajii înghețați, dar și inimile noastre. Cuplurile de îndrăgostiți se sărută, omuleții devin din ce în ce mai gălăgioși și mai râzăcioși. Lumea se îmbrățișează, se pozează, meditează sau lăcrimează privind razele cum mângâie zăpada, pictând-o în roz, portocaliu, galben, ca apoi să se hotărască să o lase perfect de albă.
E fericire multă la înălțime. Sărim, cântăm, râdem, ne bucurăm, trăim!
A ieșit soarele și astăzi.