Sâmbătă. 1 Februarie 2020. Editors.

Mi se pare mie sau ăsta e cel mai bun brunch? Doamne, la inimă mi-a mers, iar ceaiul ăsta de ghimbir mi-a uns sufletul. Uite că a ieșit și soarele! Si ziseseră că azi o să plouă cât îi ziulica de mare. Parcă și orașul e un pic mai frumos decât ieri, nu? Cu străduțele lui cochete, cu anticariatele ascunse prin clădiri derăpănate și cu ferestre vesele care îți șoptesc câte o vorbă de duh când te aștepți mai puțin. Chiar e exact ce trebuie. Sunt tare fericită și mă bucur tare că suntem doar noi două. Azi a fost o zi perfectă. Si când te gândești că abia acum începe.

Mergem pe jos spre arenă? Ar fi cam 40 de minute. Alternativa ar fi să luăm metroul și ajungem în 10. Mai e și gratis. Transportul e inclus în biletul de concert, deci face Tom cinste. Ok, luăm metroul. Mamă, mamă, câtă lume! Si e abia ora 19. Hai că am ales perfect locația. Stiam că belgienii îi adoră, deci o să fie o super atmosferă. Da, clar, sunt convinsă că or să cânte și No sound but the wind. Doar piesa asta s-a născut la Wercheter. Poate cântă și Two hearted spider.

Hello, sorry, for the second ring? Unde? Ah, sus? De tot? Adică, acolo la mama naibii… sus de tot, de tot? Shit, ce înseamnă să fii în meeting când se pun în vânzare biletele. Hai sus-sus. Yacks, nici la Metallica nu am stat așa de departe de scenă. Hai, nu te necăji, i-am văzut de 8 ori lipite de scenă, îi știm lui Tom fiecare gest și toate grimasele. Poate că e mai bine să stăm azi aici, să avem altă perspectivă. Trebuie să recunoști că se vede foarte fain toată arena, și se aude și cât de cât impecabil. Așa că hai să ne relaxăm și să ne bucurăm de băieți.

Doamne, nu se mai termină Whispering Sons-ii aștia. Dubioși mai sunt. Nu că m-ar mira că i-au ales să cânte în deschidere. Hai, încă puțin. Waw, tu ai văzut? Sala e full. Absolut toate locurile sunt ocupate. Da, îmi zisese tanti plasatoarea că e sold out, dar într-adevar, se văd tare frumos 23000 de oameni de aici, de unde suntem noi. 21.00. It’s show time! Ei sunt! Băieții noștri!

You came on your own, that’s how you’ll leave /With hope in your hands and air to breathe…. Hai că au început exact cum trebuie! Am un feeling că tot concertul va fi doar pentru noi, așa, cu dedicație. Si tu crezi, nu? Hai să vedem ce urmează. You don’t need this disease, not right now, evident ca tot cu noi vorbeste Tom…. In the end all you can hope for / Is the love you felt to equal the pain you’ve gone through….de data asta mi s-a parut ca s-a si uitat la noi, nu? Zi ca nu-i asa!

You’re like no one I know, You’re the light from another world… Uite cum toarna ei zahar pe sufletul nostru! Nu, nu filmez. Nu vreau să deschid ochii. Nici să cânt. Nici să mă mișc. Cred că nici măcar să respir. Sugar e doar pentru mine. Nici măcar pentru tine. E a mea. Si atât. Dintotdeauna. Pentru totdeauna.

Mess me around ’til my heart breaks / I just need to feel it….Noroc cu Violence si Frankenstein ca m-au trezit că intrasem în sevraj după Sugar. Oh, Darling, just don’t put down your guns yet …. stai un pic că se lasă cu nebunie because It kicks like a sleep twitch! Pfuai, Papillon este criminală live! Si cum se vede sala de aici, de sus! Bine, Belgia!!

You gotta learn to be thankful /For the things that you have / Now bathe my idle soul in desireee ….. daaa, știu că de la A ton of love a pornit obsesia noastră pentru Editors și încă mă obsedează melodia asta. Am văzut-o live de 9 ori și încă mă uimește în ce hal poate să îi sune vocea lui Tom.

Waw, deja e aproape gata? Pleacă pentru bis deja? Si câte mai sunt de cântat!! Nu mai cântă Two hearted spider, te-ai prins, nu? Da, dar tot mai cred că vor cânta No Sound, chiar dacă nu e în setlistul din turneul ăsta. Suntem în Belgia! O vor cânta!

Slow down, little one / You can’t keep running away …. haha, crezi că știe Tom că am alergat un semi azi? Come on now, You knew you were lost, But you carried on anyway … daa, știe sigur!! Si Racing Rats e tot pentru noi, evident.

People are fragile things, you should know by now / Be careful what you put them through …și când te gândești că nici nu ne plăcea Munich. Cred că nu o ascultasem noi cum trebuia până acum.

Nuu, nu cântați Smokers acum!! Smokers e ultima! Si nu e timpul pentru ultima încă! We’ve all been changed from what we were / Our broken parts left smashed off the floor …da, știu, au fost all over the floor, dar I will start this again, așa cum o fac mereu. Doar nu plecați acum, vă rog! Nu puteți să ne lăsați așa…

Ia, ia, că a rămas doar Tom pe scenă…”We never play this song for anybody else…It’s kinda…our little secret we have here….” Yeees, Tom!! It is!!! Stiam eu! We can never go home / We no longer have one / I’ll help you carry the load / I’ll carry you in my arms … Stii că mi-a zis Irina că ne vede pe noi în melodia asta? Nu plâng…sunt doar fericită… Rox, dacă te-ai vedea acum…ai zâmbetul cât toată fața…zămbetul ăla de care tot zice lumea că e doar al tău…Si tu ești fericită, nu? So, ce zici…wanna Help me carry the fire / To keep it alight together ? Promitem amândouă? Așa să fie…forever.

Ti-am spus că vor cânta doar pentru noi în seara asta? Nu conteaza unde am stat, am fost doar noi și ei în sală. Ce zici, îi chemăm la ziua noastră, în Londra? Așa mă gândeam si eu.

One Reply to “Sâmbătă. 1 Februarie 2020. Editors.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *