Hai să construim!

“Rox, hai să facem case!”

Nici când am fost cerută în căsătorie nu am fost atât de emoționată și de entuziasmată ca atunci când a venit Gabriela cu propunerea. Zic cel mai sincer și fericit “da”, fără să stau nicio secundă pe gânduri. Nu de alta, dar dacă stau să mă gândesc îmi dau seama că m-am întors de o zi din Mont Blanc, deci exclus să îmi iau altă săptămână de concediu. Nu contează, mă descurc eu. Lucrez pe șantier ziua și după amiaza mă transform în  corporatistă. Ce bine e să ai șef fain! Bun, am rezolvat-o!

Shit! Sâmbătă am ultra-ul în Făgăraș și trebuie să ajung de vineri în Recea. Ok, se poate să stau doar 4 zile pe șantier. Vin luni dimineață și plec joi seară. Am rezolvat-o și pe asta. OK. Trebuie să mă mai descurc cu  transportul și cazarea. Super. Checked.   

Luni, la 7, sunt pe șantier. In Cumpăna, județul Constanța.
Aici, Habitat for Humanity a strâns vreo doua mâini de oameni care vor  construi în 5 zile două locuințe pentru două familii cu venituri reduse. Mă întâmpină Gabriela cu un zâmbet atât de larg și o îmbrățișare atât de  sinceră că îmi dau seama cam despre ce va fi vorba în zilele următoare. Despre fericire și oameni frumoși. Multă și mulți.

Ne strângem toți, trecem prin triaj, completăm ceva formulare, dăm cu subsemnatul, luăm în primire accesoriile obligatorii: casca și manușile. Ni se prezintă proiectul și familiile care vor beneficia de locuințe. Ni se spun două trei cuvinte despre situația lor. Nici nu este nevoie de mai multe. They had me at hello. Primim programul zilnic, Andrei ne face instructajul și protecția muncii. Aflu și eu acum că suntem veniți aici pe mai multe filiere: voluntarii din echipa Hilti Romania, cei veniți prin Habitat for Humanity (myself included), beneficiarii altor locuințe construite în comunitate de Habitat for Humanity și membrii familiilor pentru care construim acum locuințele. Toți vom munci umăr lângă umăr sub îndrumarea și supravegherea a 6 constructori cu acte in regula. Ni se prezintă atelierele pentru ziua de azi și coordonatorii pentru fiecare. De aici, fiecare își alege unde crede că poate să ajute mai mult decât să încurce și cam asta e. Ii dam bice.

Asta facem zilnic, timp de 4 zile. Eu. Ei, 5. De la 7.30 până la 16.00, eu. Ei, până la 17.00. Cu pauză de masă. Cu cafea multă, neagră și tare. Si pepene rece. Si cozonac de casă.

Si nu e nevoie de mai mult. Nu conteaza că nu ai mai construit case înainte. Că nu ai mai ținut în viața ta în mână o mistrie sau că nu știi să folosești o circulară. Sau că nici nu ai habar ce e aia, actually. Important este că îți dorești să fii aici. Că îți oferi timpul tău. Energia ta. Zambetul și cele două mâini. Chiar dacă sunt ele amândouă stângi, la început. Important este că ești deschis să înveți. Că ești atent la explicațiile constructorilor și receptiv la sfaturile colegilor mai pricepuți. Important este că vrei să ajuți. Cu orice și oricât poți. Si poți. Chiar poți. Așa nepriceput cum te crezi. Si așa lipsit de experiența cum te știi. Este incredibil câtă nevoie este de tine aici. Să ajuți să construiești nu doar o casă. Ci un viitor.

In aceste 4 zile mi-am dat seama cât e de fain să construiești. Si nu doar casa. Cât e de fain să construiești relații cu oameni frumoși. Cu oameni care au pus viața lor pe hold pentru 5 zile pentru a veni să planteze rădăcinile altor vieti. Oameni care au stat departe de familiile lor pentru a da aripi
altor familii. Pentru a le ajuta să rămână împreună. Oameni care au dat aerul conditionat din birou ca să stea ore întregi pe acoperiș într-o caniculă infernală. Oameni care au renunțat la costum și tocuri și au trecut la casca și manuși de protecție. Puțin a contat că ești sales, PR, director general, manager sau CEO. A contat doar că ești aici, dornic să ajuți.

Iar asta a fost la ordinea zilei toată săptămâna. Toate conversațiile începeau cu cel mai entuziast “Cu ce pot să ajut?”, continuau cu “te rog” și se încheiau cu “mulțumesc”. Bine, și multe dintre ele mai conțineau și “Grijă la picioarele lui Rox!!” Asta doar așa, ca să îi fie lui Rox și mai drag să bată cuie, sau își verse oful pe o bormașină, sau să stea cocoțată pe schele vreo 3 zile până și-a văzut peretele aproape finisat.

Tare rău mi-a părut că nu am putut sta să îl văd terminat. Nu doar peretele meu, ci întreaga casă. Dar nah, aveam de alergat niște demoni prin salbaticie. Diferența a fost că i-am alergat plină de energia faină întălnită pe șantier.

Acesta a fost secretul succesului: oamenii minunați. Așa s-au construit 2 locuințe în 5 zile. Cu o echipă fantastică. Cu enorm de multă (bună)voință. Cu un bun simț incredibil. Cu ambiție și determinare. Cu mii de zâmbete. Cu multă căldură. Cu cisterne întregi de apă și multe fructe. Cu îmbrățișări  sincere și lacrimi de fericire. Cu emoții. Cu încrederea în umanitate  recâștigată.   

4 Replies to “Hai să construim!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *