The race.

First half.

Doamne, câtă lume. Nu îmi dau seama dacă mă mișc eu sau sunt doar purtată de val. Mii de alergători în spate. Alte câteva sute încearcă să își facă loc în față pe culoarul din ce în ce mai îngust. Un vacarm de nedescris se aude de pe margine, de-o parte și de cealaltă. Mii de oameni aplaudă, strigă, cântă, vor să bată palma cu mine. Vuvuzele, talăngi, tobe, clopote. Aparate foto, camere de filmat, drone. Zâmbete. Lacrimi de fericire. Bucurie. Entuziasm. Mândrie. Emoție. Le văd pe toate în ceilalți? Sau sunt doar o oglindire a ceea ce simt eu? Unde am nimerit? 3 kilometri de oameni așezați haotic pe mai multe rânduri, de-o parte și de alta a culoarului de alergare. Toți oamenii aceștia sunt aici pentru mine! Da, da, știu, și pentru ceilalți 2599 de alergători, dar sunt (și) pentru mine! Mom, I’m famous!

• 

Ieșirea din Chamonix mă găsește copleșită, încă, de nebunia orașului. De acum traseul ne duce în pădure și drumul se îngustează simțitor. Ritmul încetinește și pe potecă se crează un soi de coadă, în timp ce pe margine mulți alergători răspund deja la chemarea naturii. Mno, emoții mari, ce să-i faci. Ne mișcam bine pe primii 13km și ajungem la primul checkpoint cu un timp bun. Col de Voza. 13.3 km. 780m elevație. 2 ore și 8 minute. Este doar un punct intermediar, așa că facem refill la apă și mergem mai departe. Avem 200m urcare, după care urmează o coborâre până în Saint Gervais. Pare că soarele trage și el de timp până ajungem noi în varf, doar cât să se laude că el se culcă, în timp ce pentru noi distracția abia incepe. Dar începe fain de tot, cu un apus de toată frumusețea. Si, odată cu el, începem și noi coborârea către următorul checkpoint. Vacarmul lăsat în Chamonix ne întâmpină acum în Saint Gervais. Muzică la maxim, tot orașul petrece pe străzi, toată lumea ne primește, deja, ca pe niște campioni. Mă duc glonț către mesele pline cu toate bunătățile si parcă le-aș devora pe toate: brânză, chorizo, pâine, chec, ciocolată, supă, paste, orez, biscuiți Tuc, cookies, banane, mere, portocale, cafea, cola, apă, apă minerală, izotonic. Pfuai, am ajuns în paradis. Bine, UTMB! Ne place de tine. Te-ai pregătit frumos. Evident că nu reușesc să mănânc decât niște pâine cu câteva bucățele de brânză și o bucată de chorizo pe care o regret amarnic. Da, Elena, știu. Am picat din prima testul. Nu trebuie să mănânc decât chestii cunoscute, cu care sunt obișnuită. Dacă nu găsesc, atunci o dau pe pâine. Facem ceva provizii de branză, pâine, chec, apă, aprindem frontalele și pornim la drum, din nou, în uralele și în aplauzele orașului.

Intrăm destul de adânc în noapte și mi se pare incredibil cât e de cald. Prognoza meteo nu a fost deloc îmbucuratoare înainte de cursă, iar acum mi se pare că trăiesc o altă poveste. Ok, sunt încălzită și de la efort, dar tot rămân în maieu și fustiță și e aproape de miezul nopții. Ajungem în Les Contamines la 23.26. Mai avem 140km și 8600m elevație. Suntem bine. Stiu deja schema: două bucățele de brânză, două felii de pâine. Inmuiată în supă. Caldă și bună. Două, trei guri de cafea merg direct la suflet. O felie de chec și la revedere. Intrăm iar în beznă. Ce liniște e. Era și timpul. Hm…mi se pare mie, sau se aude muzică? Cred că mi se pare, că doar suntem la madre del diablo. De unde să se audă muzică în mijlocul pustietății? Hai că e, totuși. Nu mi se pare. Si se văd și niște lasere și lumini ceva mai jos? Am ajuns în Eforie? Hm…e cam devreme să am halucinații, la nici 7 ore de la start. Waaw, e pe bune? Chiar e pe bune, nu? In mijlocul negrului cel mai negru apare un tunel de lumini multicolore și o muzică puternică ucide liniștea care ne fusese soundtrack în ultima jumătate de oră. Mă simt ca Alice în țara minunilor, alergând orbește după iepurele care o poartă într-o alta dimensiune. Oamenii după margine îmi strigă numele și bat palma cu mine, confirmându-mi că totul e real, că sunt aici, acum. Si că e tare, tare frumos ce trăiesc. Mi-am făcut plinul cu energie pentru toată noaptea.

• 

01.31. Ajugem în La Balme. 39.7km. 1992m elevație. Cu părere de rău, înlocuiesc fustița cu noii mei pantaloni de alergare Hoka, nu neapărat că resimt frigul acum, dar de aici urmează doar urcare și probabil că o să tot scadă temperatura, cu cât câștigăm în altitudine. Pantaloni, first layer, foiță de ploaie. Cafea. Doua felii de pâine înmuiate în supă. Niște chec la pachet. Si hai, că ne așteaptă urcare grea. Mă uit în zare, în fața mea. Sute de licurici alergăcioși șerpuiesc în aer și ne arată cat de sus vom ajunge și noi cât de curând. In ritmul nostru. One step at a time. One breath at a time. Opresc frontala și privesc cerul. De mult nu m-am mai simțit atât de aproape de el. Atât de printre stele. E atât de senin. Imi dă o liniște neasteptata. E așa de frumos aici, sus. Mă luminez din nou și continui urcarea încet, și cu mare atenție. Este o porțiune destul de tehnică, foarte pietroasă, și, încă destul de aglomerată. Nu e cazul să riscăm nimic. Il depășim pe un Ben Parks ușor accidentat, care ne confirmă ca va abandona la primul checkpoint din cauza unei căzături urâte. Hm…mie îmi pare mai degrabă o zgârietură, dar probabil știe el mai bine. Oricum, semnal de alarmă că trebuie să fim foarte atenți. Mai ales că deja începe să apară și somnul. Incep să cant? Nu? E prea devreme? Ok, mă anunți când e cazul. Greu pe urcare. Greuț de tot. Avem 5km cu 900m elevatie. Da, știu că e nimic pe lângă ce ne așteaptă, dar, de acum cam începe să se simtă. Nu, somn nu îmi e, chiar nu sunt obosită. Muscular mă simt foarte bine. Nu îmi e frig, nu îmi e foame, nu mă doare nimic. Incă. Aproape trece prima noapte. Incă puțin.

4.54. Les Chapieux. 50km. 2786m elevație. Chiar a trecut prima noapte. Si a trecut bine. Apare soarele în curând și ne încarcă și el bateriile puțin. Know the drill. Cafea. Două felii de pâine înmuiate în supă. O felie de chec. Fără brânză. Mănânc la următorul, la micul dejun. Da, știu că următorul e peste 5 ore, dar momentan nu mai intră. Avem ceva provizii la noi, în caz de foame. Mă descurc. Plecăm printre ultimii din checkpoint, așa cum ne-am obișnuit deja. Urmează cea mai grea urcare de până acum. Elevație 1100m. Merge, o facem. Tii minte când alergam sâmbăta, la 5 dimineața, un long run de 39km și apoi băgam și două clase de cycling și rupeam și acolo? Bueno, cam așa și acum. Mai adăugăm niște rezistență. Ok, multă. Vrea să iasă soarele. Il și simt. E timpul pentru o schimbare. De haine. Nu e încă ora 6.30 și deja sunt în fusta și maieu. O să fie o zi bună și astăzi. Ok, cred că acum e momentul pentru acel mic dejun. Nu știu. Vreau orice, calorii să fie. Baton cu cereale și caise. Pfuai, nebunie. Incă unul și prind aripi. Ajungem în Col de la Seigne la 7.43 și deja Italia ni se arată în toată splendoarea. Bongiorno, principessa! Si eu mă bucur să te revăd. De aici urmează coborâre, apoi o urcare scurtă, și apoi încă 5km de coborâre. Easy peasy. Sau…nu chiar? Nu, prima coborâre chiar e ok, single trail, pământ, ușor tehnic, dar nimic extraordinar. Incep să simt puțin genunchii mai grei, dar, mno, e normal după 61km cu 3900m elevație. Uite că vine urcarea cea scurtă. Hm…și primul elicopter de salvare. Sunt convinsă că nu e nimic grav. Doar urmează coborâre după panta asta. Jeez, dar nu e chiar așa ușoară cum apărea în grafic. Da, încep să simt și cvadricepsii, dar nimic extraordinar. Hai, bine că am ajuns în vârf. Musai mâncăm ceva, că nu ajungem în Lac Combal în ritmul ăsta. Biscuiți Tuc, brânză, chec, baton Mars. Micul dejun al campionilor. Uite că auzim și dulcele grai românesc în vârf de Alpi. Si nu de la noi. Hei, salut! Ah, ai abandonat? Dar ești ok, da? Da, a fost o noapte grea, dar mergem înainte. Take care și sănătate multă! Si noi, hai la vale. Jeez, ce e asta? Bolovani peste pietre și pietre peste bolovani. Ooook…nu arată foarte bine. Da, știu că mai avem 5km în mai puțin de o oră, dar e cam complicat cu bolovanii aștia. Da, știu, cu atenție, dar tot nu merge mai repede de atât. Urâtă partea asta tehnică. Ușor și cu grijă. Dar parcă timpul trece mult mai repede decat kilometrii. Da, nu, nu am emoții, doar că m-aș grăbi un pic dar nu iese. Hai că parcă s-au mai domolit o leacă pietrele. Alergare până la checkpoint. Go! Lac Combal. 9.40. 68km. 4110m. Suntem buni! E timp să îmi pun și Garminul la încărcat. Si mă încarc și eu cu niște cafea. Si stafide. Si mai luăm la pachet niște chec, că nu e deloc rău. Cola. Apă. Si hai. Ah, stai. Care e clasamentul? Pe 7 e Kilian? Jim e primul? Nu există așa ceva, e o greșeala. Hai să ne mișcăm, că mă apucă nervii.

Urmează urcare. O țin minte de anul trecut. Nu e foarte abruptă, dar, totuși, îmi simt cvadricepșii cam greoi. Probabil era de așteptat. Ceva mai bine de 70km în ultimele 15 ore. Unde mai pui și cei aproape 4500m elevație. Dar merită fiecare metru. Si pe orizontal, și pe vertical. Mi se pare mie, sau Italia e mai frumoasă decât Franța? Mda, din Franța am vazut doar ce ne-a permis frontala. Cât e de frumos muntele. Imi dă așa o senzație de libertate. De măreție. De putere. De stabilitate. De frumusețe și de încredere. Cât de puțin ne trebuie să fim fericiți. Cer senin. Poteci line. Soare blând. Zâmbete. Coborâre. Coborâreee. Yeey!! Auch. Nu, nu. Simt puțin genunchii pe coborâre, dar totul ok. Merge, merge. Hai că au început să apară și turiștii pe trasee. Mi se pare mie sau italienii nu sunt așa de drăguți ca francezii? Adică, nah, chiar nimeni nu poate spune un Forza! sau să dea mâna cu noi? Mda, probabil e prea devreme pentru ei. Da, sigur, ne oprim 5 minute la Maison Vieille. De aici e doar coborâre până în Courmayeur și stăm binișor cu timpul. Ehe, au pâine cu miere. Ne dau delicatese italienii. Buongiorno. Da, da tutto bene, grazie. Da, încă sunt în cursă, fac un carbo loading scurt. Da, știu că nu aici e Courmayeur. Si știu și cât e ceasul. E vreo problemă? Ba da, ajung în timp pentru cut-off. Vă garantez. Nu faceți pariu că îl ratez, că pierdeți, cu siguranță. Poftim? Nu, nu, doar mi s-a părut că ați spus că vă notați BIB-ul meu că să mă căutați în aplicație să vă asigurați că nu am ajuns la timp. Ah, super. Chiar vă rog! Căutați-mă cu încredere. Si mâine, când voi trece finish-ul în Chamonix.

Hai, plecăm acum! Sunt doar plină de spume că m-am certat cu un prost. Nu am nimic, vreau doar să plecăm mai repede. Câți nervi a putut să îmi facă omul ăsta. Ce știe el ce și cat pot eu? Nu îmi spune el mie că nu reușesc ce îmi propun. Da, știu că plâng. Plâng de nervi. M-au enervat toți italienii. Nu sunt în stare să zică o încurajare în 5 ore. Iar când deschide unul gura, o face degeaba. Rox, respira. Ești obosită. Ai nevoie la baie. Ai nevoie de haine curate și de o supă caldă. Si să te speli pe dinți. E ok. Găsești de toate în Courmayeur, în dropbag. Da, știu. Ești obosită. Si îți e cald, deja. E normal. Doar respiră acum. Si nu mai plânge. Ce naiba? Uitasem de porțiunea asta. Pfuai, ce coborâre groaznică. Cât praf! Sahara e mic copil. Da, am și nasul plin și ochii, și gura. Sunt toată praf. La propriu, și la figurat. Si e și cam târziu deja. Nu am cum să depășesc, că poteca e foarte îngustă și foarte aglomerată, și aproape nu văd nimic din cauza prafului. Ce să facem? O românească? Să ce? Să îi împingem în bosheți pe omuleții din fața noastră? Nu, merci. Nu suntem genul acela de români. Poți să o iei tu înainte, dacă te grăbești așa de tare. Da, e ok ajungem și noi, mulțumim de grijă. Ce ciudă am pe “românașii” aștia care nu se simt ei bine dacă nu își dau arama pe față.

Uite că am ajuns și noi. 12.50. 81km. 4610m. Avem 20 de minute să ne organizăm. Ai zice că sunt destule. Dar apuc doar să clipesc și deja țipă un Fabrizio la mine că trebuie să ies că se închide checkpointul. Da, am auzit, dar nu pot să ies. Aștept pe cineva. Jeez. Deja este și 11 minute. Inca 4 și ne încuie aici. Nu am apucat nici măcar să mă duc la baie. Doar schimbat de compresii și de maieu. Si deja devine challening să mă ridic după scaun. Cvadricepsii mei suferă mai tare ca orice altă parte a corpului. Dar nu e timp de văicăreli. Mă duc 1 minut la baie și plecăm. Da, am auzit că se închide în 2 minute. Ieșim imediat. Da, știu că se consideră abandon dacă nu ieșim la timp. Ok, fără baie, fără altele. Ieșim acum. Nu e bine. Nervii de mai devreme parcă au facut pui. E absurdă treaba asta cu datul afară din checkpoint. Imi vine iar să plâng. Nu creed! Hai că acum plâng de bucurie. Miha!!! Ești aici! Daaa, vreau o îmbrațișare! Nu ai idee câtă nevoie aveam de ea. Mulțumesc mult! Nu îmi vine să cred că sunteți aici. Sunteți minunați! Da, știu că și noi suntem. Si un pic de tot obosiți. Dar încă se poate. Ne dați voi acum energie. Haha, ați mers cu noi pe plat, acum, că începe urcarea, ne lasați. Mulțumim, din nou. Este incredibil cât înseamă o față dragă în mulțime. Unde mai pui și îmbrățișările. Mulțumim! Drum bun și vouă.

E rupere până la Bertone. 900m în 4 km. Nici două ore. Respiră. Incet. Constant. Continuu. One step at a time. Respiră. E cald. Tare cald. Apa. Aș mânca ceva. Un baton de cereale. Ce cald e. Si inca mai e de urcat. Si va mai fi urcare și până la Bonatti. Dar nu așa abruptă. Greu cu verticalul. Apă. Doamne, mai e mult? Mă omoară cvadricepsii. Hai, Rox. Scazi ritmul, mărești rezistența. Doar știi cum e pe urcare. Hai că nu mai e mult. Poți și asta. Ai putut tu și altele, mai grele. Si o să mai poți. Hai, încă puțin. Se simte deja mirosul de cafea. Si uite-o, ea e. Cafea! Unge sufletul dupa 86km și 5413m. Hai că am ajuns la jumătate. Incă pe atât și gata. Da, desigur că știm că se închide checkpointul. Luăm apă și plecăm. Hai și o gură de cafea. Si am plecat. Spre Bonatti se mai domolește un pic panta. Un recovery mic nu a omorât pe nimeni. Avem o oră până acolo, dar se face. Anul trecut am ajuns în 2h, la pas. Power walk și suntem bine. Din nou, la limită, dar bine. Ah, e fără mancare aici? Nu, nu vrem să cumpărăm de la refugiu. Suntem bine. Doar apa și plecăm. Vedem la următorul. E mai mult plat. Poate mai recuperăm puțin timp aici. Ce frumos e. Am avut super noroc de vreme bună și astăzi. Ce doarme lumea pe traseu. Boierie. Da, sigur, mai facem și pauze. După Arnouvaz urmează o urcare grea de tot. Către granița cu Elveția. Chiar, să nu uităm să închidem datele mobile. Cum? Abandon? Hai să nu luam în calcul varianta asta. Ne descurcăm. Mergem încet. Mai vedem când ajungem la checkpoint. O să găsim de toate acolo. Doar să ajungem acolo.

• 

• 

• 

• 

• 

•